În spațiul ăla cu o poezie aparte care se găsește între vară și toamnă – pe care în general visezi să-l întinzi cât mai mult, poate atâta cât să mai încapă în el încă o vară, încă niște amintiri, încă o plajă și niscaiva valuri, încă o vacanță – eu, Alex și Seshat am pornit la drum spre Corfu. Vizitasem Lefkada în urmă cu doi ani și ne plăcuseră foarte mult sălbăticia de acolo și peisajele, iar Corfu părea să ofere câteva lucruri asemănătoare, dar și câteva diferite, așa că l-am ales cu încredere și nerăbdare. Pentru mine și Alex a fost și un moment aparte, fiindcă ne-am gândit să ne reînnoim jurămintele (cum glumește el, „să te mai cer o dată de soție“ – asta deși nu am divorțat, nu vă speriați), iar Corfu are acest loc special numit Canal D’Amour, un golfuleț în care, dacă înoți alături de persoana iubită, e sigur că îți vei petrece viața alături de ea – cam cum este legenda Fontanei di Trevi, în care dacă arunci o monedă unii spun că ți se va îndeplini o dorință, iar alții dau crezare doar tradiției prin care moneda aruncată te face să revii în Roma. În fine… când am ajuns noi la superbul Canal D’Amour, nu prea am fi avut cum să înotăm, că era o furtună de toată frumusețea, de te dărâma vântul de pe stâncă (am ținut bine de Seshat). Mă rog, asta, plus faptul că eu habar n-am oricum să înot. Dar peisajul îți tăia răsuflarea, plus tot ce era gândit foarte primitor și lipsit de fițe în jur: o terasă din lemn, cu scaune înalte, unde îți puteai bea cafeaua în timp ce admiri o stâncă scufundată în mare; o pasarelă pe care mergeai de la golf până la plaja învecinată, tot timpul pe lângă mare, pe deasupra valurilor; tavernele încântătoare, modeste și într-o anumită măsură autentice, unde erai servit prietenos și ascultai muzică grecească (iar tzatziki-ul era și el de vis).
Fiind cu mașina, am străbătut insula în lung și în lat, și am descoperit plaje pentru toate gusturile. Minunata și instagramabila Rovinia, până la care făceai un pic de efort să ajungi, dar merită cu prisosință – noi oricum aveam de gând să bifăm și o cățărare pe dealuri, spre bucuria lui Seshat, așa că am bifat două într-una. Lângă ea, ceva mai puțin cunoscută, Liapades, ambele cu pietre. Glyfada, excepțională pentru snorkeling (după cum s-a arătat Alex de entuziasmat), cu niște căsuțe parcă desprinse dintr-o poză din sudul Spaniei, aflate sus, pe stâncă, cu palmieri și cactuși înfloriți. Cele două sunt, din ce am observat, foarte îndrăgite și frecventate de români, ceea ce a dus automat și la o experiență mai gălăgioasă, precum și mult material pentru un serial de comedie, dacă ar fi să mă apuc de așa ceva vreodată. O singură întâmplare, care m-a amuzat, merită povestită foarte pe scurt. Două familii de români, cu copiii din dotare, zbierau cu berile în mână despre tradițiile noastre milenare și despre cum străinii ar trebui interziși, că strică frumusețile patriei noastre – asta în timp ce bărbații între două vârste își aruncau dozele de bere pe fundul mării… probabil își permiteau, erau departe de Grădina Maicii Domnului. Ce dacă plaja era una dintre cele mai frumoase din Grecia… tot străinătate se cheamă, să strângă alții după noi. Ei, și la un moment dat, apare un cuplu format din doi îndrăgostiți gay. Bărbații daci nu observă că tinerii sunt veniți împreună, îl remarcă pe cel cu mușchii bine definiți și rostesc în direcția lui cuvinte apreciative, află că este german, unul dintre dacii amețiți de bere dă să-l întrebe de câte ori pe săptămână merge la sală, dar nu mai apucă. Iubitul băiatului lucrat la sală vine și el în apă, îl ia în brațe și îl sărută. Expresia nedumerită și halucinată de pe chipul dacului a meritat și să le suportăm gălăgia de câteva ori – neprețuită, greu de reprodus. Ca și cum tocmai și-ar fi dat seama că a fost teleportat pe planeta greșită.
Plaja Halikounas, locul cu cel mai spectaculos apus, împreună cu Issos, aflate una în continuarea celeilalte, aceasta din urmă cu niște superbe dune de nisip, ne-au dat în sfârșit și liniștea mult-dorită. Ne-am pus acolo cortul pentru umbră (cărat în cea mai mare parte pentru Seshat, care nu se bucură prea tare nici de soare, nici de apă, așa că pentru ea mersul la mare e mai mult ca un picnic în parc) și nici nu ne-am dat seama când s-a scurs o zi întreagă. În prelungirea lui Issos, am găsit o plajă micuță, tot cu nisip, Marathias, cu cea mai neașteptată grădină luxiriantă, Sirens Beach Bar, care te ducea cu gândul la Thailanda (deși mâncarea era tradițională, with a twist; am nimerit ca desert griș cu lapte și ne-am amuzat, a părut ceva ce e foarte potrivit să mănânci în a doua lună de miere din viața ta).
Plaja pe care am vizitat-o cel mai des a fost Gardenos, poate cea mai sălbatică dintre toate, cu apa limpede, de vis, și pești foarte prietenoși care te salutau lipindu-se de picioarele tale; cu spațiu îngrădit pentru a nu călca ouăle depuse de țestoase; o plajă prietenoasă cu câinii, la fel ca și cu nudiștii. În capătul ei – după o plimbare ce putea să pară ca și cum tocmai ai traversat deșertul – se afla, sus pe o stâncă, o tavernă numită Secret Paradise, și chiar era tot ce îi promite numele.
Paleokastritsa, superbă și ea, mi s-a părut un pic prea aglomerată și prea turistică, și aici cumva cred că începe partea a doua a poveștii mele. Pentru că eu și Alex nu ne putem scutura de instinctul și experiența noastră de scriitori, uneori doar stăm și observăm oameni. Încercăm să trecem dincolo de aparențe și să descoperim povești. A trebuit să ne uităm la turiști, fiindcă ei erau cei mai vizibili, cei mai gălăgioși, cei mai prezenți. Și un pic m-am întristat. În toate locurile cu priveliști de vis în care am fost, oamenii nu mai stăteau să se bucure. Să se deconecteze și să devină, măcar pentru câteva minute, una cu locul. Cei aflați la prima tinerețe coborau pe plajă, își aruncau lucrurile pe o bucată de nisip, apoi ea începea să pozeze pentru social media. Erau la muncă – el, cu ceva bagaj în spate, târându-se pe jos, sau pe jumătate scufundat în apă, îi făcea ei timp de două ore o lungă și nemulțumitoare ședință foto. Nu e bine așa, hai să mă urc acolo, dar pozează-mă din partea aia, dă să văd, nu așa, ce naiba e asta, ia vezi dacă poți să mă pozezi pe sub apă, nu piciorul ăla, celălalt. După orele astea, el își lua o băutură pe care o dădea pe gât, ea se uita cum au ieșit pozele. Nu mai zăboveau pentru altceva: își luau bagajul și fugeau repede spre următoarea ședință foto. Ba am asistat chiar și la un accident – în grota de la Rovinia, o puștoaică a căzut de pe cea mai înaltă parte a stâncii, încercând să aibă cel mai cool reel.
Cei la a doua tinerețe, cei de vârsta noastră, făceau ceva mai puține poze, în schimb stăteau nonstop într-o discuție la telefon. Suntem aici, da, e frumos, da-mi-l și pe Jorg la telefon, să îi spun că e frumos, da, foarte frumos, dar voi ce faceți, când mergem să ne vedem cu X, să îi spuneți că suntem aici pe plajă și e frumos, nu știm ce să mâncăm, și blablabla… ore în șir, timp în care nu se intra în apă, nu se admira priveliștea, maxim dacă se mai îngurgita un pic de alcool. Și toată lumea cu nasul în salteaua șezlongului, discutând bârfe și bârfițe. Mă rog, nu toată lumea, doar mare parte a ei. În locurile despre care se știa de pe social media că ar fi de bifat, nu aveai loc să arunci un ac, și asta deși era septembrie. E adevărat, pentru câteva ore am fost și noi parte din aglomerație, dar măcar am savurat intens tot ce avea natura de oferit.
O chestie cumva amuzantă a fost de altfel o reacție pe care am primit-o înainte să plecăm în Corfu. O prietenă care știe ce gen de călătorii îmi plac (unele bazate pe experiențe și creștere interioară, aventură și relaxare, conectare cu locuri, cu oameni) mi-a spus că o să văd și ceva fițe și opulență pe acolo – cumva, voia să mă prevină că aș putea să nu mă potrivesc cu profilul celui care vizitează insula. Într-adevăr, le-am văzut, dar ele nu mi-au știrbit experiența… doar poate mi-au reconfirmat lucruri despre condiția umană în epoca internetului, a goanei după aparențe și după acumularea de cât mai multe lucruri cu care mai întâi te lauzi, apoi mai vezi ce faci cu ele. În orașul frumos dar supra-aglomerat Corfu, efectiv lumea se uita la tine un pic chiorâș că te opreai să pozezi o clădire istorică sau că pur și simplu admirai niște ruine – de ce stau, domnule, oamenii ăștia aici, că doar nu-i nimic de cumpărat?! Se uită așa în gol? Cine știe, mulți nebuni pe lume, păreau să spună unele priviri ale turiștilor aflați în misiune specială, în căutarea celei mai scumpe genți sau perechi de sandale. Am și râs cu Alex, fiecare am vizitat câte un muzeu, și ne și întrebam ce față ar fi făcut acest gen de turiști dacă ne-ar fi văzut intrând într-o clădire veche, în care pur și simplu nu se vinde ceva cu care te poți lăuda pe TikTok.
Mi-am amintit de o altă călătorie, din 2023, când am poposit foarte scurt în impresionata, fascinanta, fermecătoarea Florența, și pur și simplu am vrut să îmi iau câteva minute să stau pe Ponte Vecchio, doar să stau, să mă uit la apă și să visez puțin. Ți-ai găsit! Efectiv erai împins în toate părțile de convoiul înnebunit să intre prin magazinele de bijuterii, scena avea ceva din Walking Dead, doar că zombii de acum nu căutau cu disperare să mănânce creier, ci să cumpere aur. De ce ai fi atât de disperat să cumperi brățări și inele superbanale din aur dintr-un asemenea loc istoric, adică pentru ce, când bijuterii din aur găsești la un click distanță oriunde în lume? De ce, dacă ajungi acolo, nu îți iei un suvenir care să spună povestea locului, ceva unic, și mai ales ceva simbolic? Ceva legat de o amintire pe care ți-ai făcut-o acolo… a, stai, mai întâi ar trebui să existe amintirea; și cum să ai amintiri memorabile, dacă tu tot ce-ai făcut într-un asemenea oraș spectaculos a fost o biată ședință de shopping?
Sigur, oamenii se bucură așa cum știu ei, își pansează rănile așa cum se pricep mai bine. Spun doar că m-a întristat irosirea frumuseții, atât într-un loc, cât și în altul. Timpul nostru e atât de limitat pe lume, și alegem de atâtea ori să trecem prin ea cu ochii închiși, strânși, alergând după bazaconii fără sens și valoare, pe care le uităm apoi într-o geantă, într-o casă.
Revenind la Corfu, chiar este un loc minunat și, iată, poți trăi experiența în ce fel îți place ție mai mult. Cu câinele după tine, cățărându-te pe stânci și admirând apusuri, apoi savurând muzică într-o tavernă, cu amintiri pentru o viață și cele mai strânse legături de suflet cu persoana iubită, ca noi, sau îmbulzindu-te pentru a mai umple un troler cu suveniruri, pentru ca spre seară să te pozezi în cel mai scump restaurant, cu un pahar de șampanie pe care nici n-o bei, până la urmă, îți dă arsuri la stomac. Însă rămâne în poză și e văzută de cine trebuie, asta e tot ce contează.
