În ultimul an am ieșit mult din casă. Așa am simțit, după o perioadă poate prea lungă de stat departe de lume – fie complet dedicată scrisului, fie pentru a lămuri în singurătate eu cu mine niște lucruri. Am mers poate mai ales în locuri care să mă scoată din zona de confort, într-unele pe care în urmă cu vreo cincisprezece ani aș fi refuzat să le frecventez (pe atunci, mi se păreau de altfel frecventabile doar cârciumile unde tăiai fumul de țigară cu cuțitul și te asurzea muzica metal). Ei, și în locurile unde am fost anul ăsta am întâlnit foarte mulți oameni. Cu unii am vorbit; mi s-a părut interesant, în timp ce făceam conversație, să îi întreb ce i-a adus în locul unde eram și eu, iar răspunsurile păreau trase la indigo: păi, am observat că se cam vine aici, așa că am zis să dau și eu cu prezența…
Asta mi-a amintit de una dintre poeziile lui Bukowski, care vorbește despre lipsa de expresie de pe fețele oamenilor, condamnați să își irosească zilele mergând spre muncă, mergând spre ceva și în același timp spre nimic – și e cumva înfricoșător să ne gândim că oamenii de lângă noi au început să aibă aceleași expresii blazate și atunci când își petrec timpul liber. Și pe undeva nici nu pot avea altfel de expresii, din moment ce merg unde se merge și fac ceea ce se face… În timpul liber, așadar, cum îi spune și numele, acele ore din zi sau din noapte în care tu poți trăi și simți autentic, în care nimeni nu-ți impune ce să faci, ci ai doar să te exprimi.
Și așa mi-a venit ideea unui spațiu unde eu (și jumătatea mea, care a acceptat invitația) aș putea vorbi despre motivele care mă fac pe mine să aleg conștient o anumită experiență. Fie că este vorba despre a merge într-un pub, de a vedea un film, de a citi o carte, de a vizita un muzeu, de a alege o destinație de vacanță, de a mă bucura de un concert, de a îmbrăca o anumită haină sau de a scrie un anumit text. S-ar putea numi un ghid personal de viață conștientă. Simt că e nevoie să vorbim și să ne concentrăm mai mult pe conexiunea noastră cu noi înșine, să înțelegem ce spune despre noi faptul că alegem să ne relaxăm sau să ne încărcăm într-un anumit fel.
De ce unicorni? Păi, în urmă cu doisprezece ani am scris o carte, care spunea cam așa: ‘’Tot ce contează e să fii în mijlocul lucrurilor, iar lumea se va naște de la sine, de-o parte și de alta a ta, fiindcă tu de asta ai ajuns acolo unde ești. Ca să poți crea o lume. Apoi, tot ce-ți mai rămâne este să o umpli cu ceea ce iubești, ca să o faci perfectă. Probabil că asta însemna să fii unicorn. Să trăiești până când simțeai că îți va exploda creierul, iar corpul tău se va înnegri și se va chirci ca o hârtie arsă deasupra focului. Să nu lași nimic pentru viitor, să consumi totul azi, aici, acum, să termini, iar a doua zi să te trezești în fața unui gol pe care să-l umpli iarăși cu tine.’’ Unicornii nu prea merg acolo unde se merge, merg știind de ce merg într-o anumită direcție. Și înțeleg că lumea exterioară derivă și este o prelungire a lumii tale interioare. Ca să-ți placă mai mult ce se găsește în afară, trebuie să lucrezi la ce se află înăuntru.
Te invităm să experimentezi, să mergi, să gândești și să simți împreună cu noi. Bine ați venit!
Bine v-am (re)găsit!